Morrissey încercase deja să devină un Oscar Wilde al muzicii pop, însă în cel de-al treilea album al trupei The Smiths el chiar pare să fie concurentul sigur pentru acest titlu. Sinergia unică dintre disperarea perpetuă a lui Morrissey și chitarele răsunătoare ale lui Johnny Marr reprezintă o formulă a rockului indie imitată adesea, dar niciodată egalată, dând naștere unor melodii despre tristețe care sunt totodată o plăcere de ascultat.
The Queen is Dead rămâne albumul cel mai dramatic, sau poate melodramatic al trupei, abordând în întregime preocupările lui Moz, de la faimă („Frankly, Mr. Shankly”) la celibat („Never Had No One Ever”) și până la arsenalul său obișnuit de autocompătimire fără margini („Bigmouth Strikes Again”, „The Boy With the Thorn in His Side”). La un moment dat chiar declară că știe cum s-a simțit Ioana D’Arc.
Această autoironizare funcționează cel mai bine pe emoționanta și romantica melodie „There Is a Light That Never Goes Out” unde el îngână „If a double-decker bus crashes into us/To die by your side is such a heavenly way to die”. Niciodată n-a existat o trupă atât de deschisă și de confesivă, atât de sinceră și de îndrăzneață în felul ei.
