The Chronic e alimentat în părți egale de iarbă, venin și G-funk, un subgen hip-hop de pe Coasta de Vest, pe care Dr. Dre l-a creat optimizând unele dintre cele mai grozave și inovatoare sound-uri ale adolescenței și tinereții sale timpurii. Și ce se află deasupra acestor capodopere retușate? O mână de MC-ii încă germinând, dar incomparabil de talentați, care, în acel moment, aveau în comun o foame insațiabilă de a-și face un nume, inclusiv, desigur, tânărul Snoop Dogg.
Albumul, numit după un tip de marijuana de înaltă calitate din acea vreme, conține piese de brigadă extrem de competitive („Deeez Nuuuts”, „Stranded on Death Row”), descrieri vii ale vieții băieților de cartier („Let Me Ride”, „Nuthin' But a 'G' Thang”) și o mână de reflecții asupra pericolelor vieții de stradă cât și asupra solidarității în comunitatea de culoare („Lil' Ghetto Boy”, „A N***a Witta Gun”). Toate acestea alături de o incontestabilă doză de misoginism („Bitches Ain't Shit” etc.). Dar The Chronic a reprezentat atunci și încă reprezintă chintesența pentru care avea să devină cunoscută (și notorie) legendara casă Death Row Records: rap de stradă la nivel zeiesc și un incubator pentru câteva dintre cele mai memorabile talente din istoria rapului.
